Sindicate: Blocarea concursurilor de ocupare a funcțiilor vacante în sectorul public, un dezastru pentru penitenciare

Sindicate: Blocarea concursurilor de ocupare a funcțiilor vacante în sectorul public, un dezastru pentru penitenciare
Publicat: 11/07/2017, 09:10
Actualizat: 25/03/2019, 20:00

„Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a postat pe site-ul propriu, în data de 06.07.2017, proiectul de Ordonanță de Guvern prin care sunt blocate concursurile de ocupare a funcțiilor vacante în sectorul public. Având în vedere că Guvernul României s-a angajat, la insistențele CEDO, să modernizeze sistemul penitenciar, aprobând în acest sens un Calendar de măsuri pentru perioada 2016 – 2023 a căror valoare estimată este de 838,45 milioane euro și care includ angajarea în plus a unui număr de 5.847 de ofițeri și agenți de penitenciare, solicităm exceptarea sistemului administrației penitenciare de la aplicarea proiectului de ordonanță. Concret, cerem modificarea art. 7 alin. 1 din proiectul de ordonanță în sensul includerii la excepții și a posturilor vacante din cadrul sistemului administrației penitenciare”, se arată într-un comunicat de presă al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Sindicaliștii spun că, de la 1 ianuarie 2016 și până în prezent, un angajat din șase a părăsit sistemul penitenciar, iar aproape 2.500 de funcții au fost vacantate prin pensionare. Procentul de încadrare raportat la numărul de posturi aprobate este de 82%, iar raportat la numărul de posturi necesare, acesta este de 61% la momentul actual.

Ca să îndeplinească condiționalitățile CEDO, în perioada următoare, sistemul penitenciar trebuie înființeze peste 10.000 de noi locuri de cazare și să angajeze personal suplimentar, estimarea Guvernului fiind de aproape 6.000 de oameni, pentru a asigura paza, supravegherea, însoțirea, escorta, educația, asistența psiho-socială precum și serviciile de suport, mai spun sindicatele.

„Cerem de asemenea modificarea art. 7 alin. 2 din proiect prin eliminarea sintagmei „publicate în Monitorul Oficial al României” având în vedere că, în materia organizării concursurilor de ocupare a funcțiilor vacante din sistemul penitenciar, nu este prevăzută obligativitatea de publicare în Monitorul Oficial a anunțului de scoatere la concurs a posturilor vacante. La această dată se află în diferite etape de concurs un număr de aproximativ 900 de posturi, iar un blocaj ar genera sincope majore. Cea mai recentă statistică indică un număr de aprox. 700.000 de ore suplimentare la nivelul sistemului penitenciar, imposibil de recuperat prin timp liber corespunzător”, potrivt documentului citat.

Potrivit sindicaliștilor, din cauza lipsei de personal, în penitenciare se înregistrează anual peste 2.900 de agresiuni fizice și sexuale, altercații, auto-agresiuni, distrugeri de bunuri sau fapte de ultraj.

„În context, reamintim că în pofida îngrijorării manifestate extrem de vocal de către politicieni până la includerea în procedura parlamentară a proiectului legii grațierii și a adoptării proiectului referitor la acordarea celor 6 zile câștig pentru detenție în condiții improprii, Guvernul nu a implementat absolut nicio măsură menită a rezolva problema condițiilor din penitenciare”, concluzionează Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ion Iliescu va fi înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri! Și-a pregătit locul de veci
Unul dintre cei mai bogați români, alături de soție. Rar a fost văzut în asemenea...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Balonul de Aur câștigat de Maradona în 1986, scos la licitație